Simon Baron-Cohen: teorii despre minte in autism

Unul dintre conceptele esențiale în cercetarea autismului – și anume acela că persoanele cu autism au dificultăți de interpretare a acțiunilor și intențiilor celorlalți – își datorează existența lui Simon Baron-Cohen, cercetător britanic și unul dintre cei mai provocatori gânditori din acest domeniu.

Simon Baron-Cohen a dezvoltat în 1992 un instrument provocator de lucru: primul screening pentru sugarii care au un frate cu autism. La fel de provocatoare este și controversata ipoteză că autismul este o manifestare a „creierului masculin extrem”, care explică, în opinia lui Baron-Cohen, de ce autismul afectează de patru ori mai mulți băieți decât fete.

Puțini cercetători se pot lăuda cu o carieră care să acopere un spectru atât de larg din cercetarea autismului ca Baron-Cohen, profesor de psihopatologia dezvoltării la Universitatea Cambridge, Marea Britanie. Și încă și mai puțini reușesc să adune complimente de la cei care nu le împărtășesc punctul de vedere. „Este extrem de prolific și a avut o influență uriașă, atât în Marea Britanie, cât și în restul lumii”, spune Francesca Happè, profesor de neuroștiințe cognitive la King’s College, Londra. Având în vedere că Happè și Baron-Cohen se află în tabere opuse în cadrul uneia dintre cele mai controversate dezbateri din autism – și anume decizia de a introduce sindromul Asperger în spectrul autist în ediția curentă a DSM-ului –, complimentul are o greutate aparte.

Convingeri false

La scurt timp după ce a absolvit Masterul de științe umane de la Universitatea Oxford în 1981, Baron-Cohen a început să lucreze ca profesor într-o școală mică de copii cu autism. A fost fascinat de aceștia. Copiii prezentau semne evidente de inteligență, dar în același timp erau opaci la regulile normale de interacțiune socială.

„Comportamentele acestea ciudate m-au intrigat și mi-am dorit să explorez lipsa de conexiune dintre inteligență și abilitățile sociale”, spune Baron-Cohen. Și-a luat doctoratul la Departamentul de Dezvoltare Cognitivă finanțat de Consiliul de Cercetări Medicale din Marea Britanie, sub supervizarea Utei Frith, cercetătoare care a făcut studii de pionierat în domeniul autismului. „Simon a fost unul dintre acei studenți rari care pot transforma o idee încă nedezvoltată și cu multe semne de întrebare într-un succes”, spune Frith, profesor de neuroștiințe cognitive la University College, Londra. „M-a impresionat cu dorința de a-și concepe propriile materiale de testare și de a lucra efectiv cu copiii.”

La acea vreme, teoria minții – însemnând capacitatea de a atribui altora stări mentale și de a le interpreta acțiunile – era un concept nou și se credea că cecitatea mentală (sau lipsa teoriei minții) ar putea fi cauza ascunsă a anumitor aspecte ale autismului.

Pentru a-și testa ideea, Baron-Cohen și Frith au recrutat copii cu autism în vârstă de 4 ani. Le-au prezentat copiilor un scenariu cu două păpuși. În acest scenariu, una dintre păpuși pune o biluță în coș și iese din scenă. Cea de-a doua păpușă mută biluța în propriul coș. Cercetătorii îi întreabă la sfârșit pe copii unde va căuta prima păpușă biluță când se va întoarce.

Copiii tipici și cei cu sindromul Down pricep rapid că prima păpușă nu știe ce s-a întâmplat în lipsa ei. În schimb, copiii cu autism spun că prima păpușă ar trebui să caute biluța în coșul celei de-a doua păpuși.

Acest studiu de o importanță majoră oferă prima dovadă că teoria minții este defectuoasă sau întârziată la copiii cu autism.[1]

„Studiul timpuriu al lui Baron-Cohen a pus bazele unui întreg domeniu, care s-a dezvoltat exponențial în ultimul deceniu”, spune Rebecca Saxe, lector de neuroștiințe cognitive la Massachusetts Institute of Technology. „A transformat atât cercetările în domeniul autismului, cât și practica terapeutică.”

Totuși, pentru Baron-Cohen nu era suficient. „În acei ani de început, exista o viziune foarte îngustă a teoriei minții”, spune Baron-Cohen. „Teoria cecității mentale acoperea o mică parte din problemă, dar nu spunea nimic despre o mulțime de alte aspecte, în principal despre rolul emoțiilor.”

Diferențe esențiale

Spre sfârșitul anilor 90, Baron-Cohen a început să investigheze ideea că spectrul autismului ar putea fi definit de diferențele de sex. În acest sens, a dezvoltat coeficientul de empatie, care măsoară capacitatea de identificare cu sentimentele altei persoane.

În general, femeile au un coeficient mai ridicat de empatie, în vreme ce bărbații prezintă de obicei un coeficient mai înalt de sistematizare (acesta din urmă măsurând tendința de a analiza și construi sisteme care se supun unor reguli).[2]

În mod similar, copiii cu autism au în general un coeficient scăzut de empatie și unul ridicat de sistematizare, a descoperit Baron-Cohen.[3]

În urma observării acestui tipar de rezultate la testele psihologice, Baron-Cohen a propus în 1997 ipoteza creierului masculin extrem[4], conform căreia persoanele cu autism sunt hiper-sistematizatoare – cu alte cuvinte, se concentrează mai mult pe sisteme și tipare repetitive decât pe gândurile și acțiunile altor persoane.

„La început, oamenii au fost sceptici din cauza istoriei îndelungate a tabuurilor din știință legate de diferențele sexuale”, spune Baron-Cohen. „Dar comunitatea științifică începe să recunoască din ce în ce mai mult că s-ar putea să fim nevoiți să luăm în considerare factori legați de sex pentru a înțelege autismul.”

Pentru a înțelege mai bine acest raportul disproporționat, Baron-Cohen a început să măsoare nivelul de testosteron din lichidul amniotic prelevat de la sute de femei însărcinate în timpul analizelor standard. Proiectul se apropie acum de sfârșit. Copiii au în jur de 10 ani, iar grupul condus de Baron-Cohen a studiat până acum 500 dintre acești copii.

„Am descoperit corelări între hormonii prezenți în primele stadii de viață și comportamentul ulterior”, spune acesta, „și îi invităm acum pe copii la radiografii cerebrale, pentru a putea căuta corelări și la nivelul creierului.”

Cu toate acestea, mulți cercetători din domeniu sunt sceptici față de această ipoteză. „Nu este clar dacă teoria susține că testosteronul fetal este suficient pentru a provoca autismul sau dacă nivelele de testosteron fetal interacționează cu alți markeri de vulnerabilitate genetică”, observă David Skuse, profesor de științe comportamentale și neurologice de la University College, Londra. O mare parte dintre analizele întreprinse de grupul condus de Baron-Cohen se bazează pe felul în care mamele percep comportamentul copiilor, și nu pe măsurători obiective, mai spune Skuse.

În 2010, Baron-Cohen s-a pronunțat asupra unei alte idei controversate: și anume că sindromul Asperger și autismul ar trebui unite într-un singur diagnostic. Baron-Cohen este un critic acerb al acestei decizii, susținând că sindromul Asperger ar trebui să rămână o entitate distinctă de diagnostic.

„Sugestia mea a fost că este prematur să renunțăm la acest diagnostic”, spune Baron-Cohen. „Nu cred că s-au făcut suficiente studii care să compare sindromul Asperger cu alte tipuri de autism, pentru a putea spune că nu există nici o diferență.”

Cu toate acestea, nu agreează deloc ideea că autismul ar fi o boală mentală. În opinia sa, autismul este o dizabilitate și în același timp o diferență. „Dizabilitatea se referă la funcționarea socială și la capacitatea de adaptare la schimbare”, spune el. „Dar copilul procesează informația într-o manieră inteligentă, deși diferită, cu atenție la detalii și cu capacitatea de a observa tipare.”

El compară felul în care este văzut astăzi autismul cu felul în care era percepută folosirea preponderentă a mâinii stângi, și speră că autismul va ajunge în cele din urmă să fie considerat doar o nouă variație. „Există o mulțime de drumuri diferite către stadiul de adult”, spune el. „Profilul pe care îl numim autism ar putea fi doar unul dintre aceste drumuri.”

[1] Baron-Cohen, S. et al. Cognition 1, 37-46 (1985), PubMed

[2] Baron-Cohen S. and S. Wheelwright J. Autism Dev. Disord. 34, 163-175 (2004), PubMed

[3] Auyeung, B. et al. J. Autism Dev. Disord. 39, 1509-1521 (2009), PubMed

[4] Baron-Cohen, S. Trends Cog. Sci. 6, 248-254 (2002), PubMed

sursa: http://www.2elefanti.ro/; http://www.cursuriautism.ro/simon-baron-cohen-teorii-despre-minte-in-autism.php