joi, 20 martie 2014

Medicii de familie si pediatrii au obligatia sa evalueze copiii pentru autism

Din acest an, toți copiii de la 1 la 3 ani vor fi evaluați gratuit pentru a se stabili dacă suferă de autism. Această sarcină o au medicii de familie și pediatrii.
Până acum, diagnosticarea autismului se făcea foarte târziu. Diagnosticarea timpurie a acestei tulburări înseamnă o șansă pentru micuții cu această tulburare. Acesta este motivul pentru care, din acest an, medicii de familie sau pediatri vor efectua evaluări ale copiilor pentru a afla dacă aceștia au risc sau dacă suferă de autism.
 
Totuși, primii care trebuie să observe comportamentul suspect al copilului sunt părinții.
O altă problemă pentru părinții unui copil cu autism este grădinița sau școala, unde fie nu sunt primiți, fie sunt marginalizați.
Primii care trebuie să observe schimbări în comportamentul celor mici sunt însă părinții.
„În momentul în care părinții vin acasă și văd că copilul lor de 5 luni, de 6 luni pe care îl strigă pe nume nu întoarce capul, evident că la 6 luni un copil nu vorbește, nu are cum să spună mama, dar în momentul în care eu strig Mihai și copilul meu nu întoarce capul o dată, de două ori de trei ori, ar trebui să mă întreb copilul meu aude. Asta e prima întrebare pe care mulți părinți și-o pun", a afirmat Laura Mateescu, medic primar psihiatrie pediatrică.
sursa:  http://muntenia.info/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu