vineri, 21 august 2015

Jacob Barnett, cel mai promitator om de stiinta al lumii, diagnosticat cu autism

În 1943, Leo Kanner, medic la spitalul John Hopkins a descris pentru prima dată particularităţile specifice autismului, după ce a identificat 11 copii care prezentau o serie de afecţiuni grave de la deficienţe de vorbire, izolare socială,  anomalii în interacţiunea umană şi o inclinaţie spre comportamente stereotipe. Acesta a denumit autismul, după principala sa caracteristică – ruperea de realitatea înconjurătoare şi retragerea în sine a celui afectat, după termenii greceşti autos – sine şi ismos.
Tulburările din spectrul autismului (TSA) – autism spectrum disorder – şi autismul sunt termeni generali pentru o serie de probleme complexe ale dezvoltării creierului. Persoanele afectate de aceste tulburări sunt caracterizate, în diferite grade, de dificultăţi în interacţiunea socială, comunicarea verbală şi nonverbală şi comportamente repetitive.
Autism Speaks estimează că, în prezent, 3 milioane de persoane din SUA şi zeci de milioane din întreaga lume sunt afectate de o formă de autism. Mai mult decât atât, statisticile estimează că ratele de prelevanţă au crescut cu 10 până la 17 % în ultimii ani. Nu există nici o explicaţie pertinentă pentru această creştere considerabilă, deşi specialiştii spun că este vorba doar de îmbunătăţirea metodelor de diagnostic.
Potrivit specialiştilor autismul debutează în primii trei ani de viaţă. Calitatea vieţii copiilor şi adulţilor cu autism poate fi considerabil îmbunătăţită cu un diagnostic precoce şi informaţii corecte în ceea ce priveşte metodele de trament.
Cercetătile efectuate până în acest moment nu a găsit răspunsul la întrebarea care sunt cauzele autismului. Cercetările sunt îngreunate, în special datorită faptului că simptomele din spectrul autismului sunt foarte variate de la un individ la altul. De-a lungul timpului cercetările au identificat o serie de tulburări genetice combinate cu anumiţi  factori de mediu care influenţează dezvoltrea timpurie a creierului şi se presupune că ar fi cauzele tulburărilor din spectrul autismului.
Manualul Statistic de Diagnostic al Tulburarilor Mentale, ediţia a V-a din luna mai a anului 2013, încadrează sub umbrela spectrului autismului tulburarea autistă, Sindromul Asperger, Sindromul Rett, tulburarea dezintegrativă a copilăriei ( sindromul Heller) şi tulburarea pervazivă de dezvoltare.
Tulburările din spectrul autismului sunt asociate cu dizabilităţi intelectuale, dificultăţi în coordonarea motorie, probleme de atenţie şi de sănătate. Cu toate acestea unele persoane afectate de autism excelează în domenii precum abilităţile manuale, matematică, artă şi au percepţii senzoriale deosebite.
În anul 2013, la  numai 15 ani Jacob Barnett, diagnosticat cu o formă severă de autism,  a fost acceptat la una dintre cele mai prestigioase instituţii de ştiinţe din lume, Institutul Perimeter pentru Fizică Teoretică din Waterloo, relatează  True Activist.
Miraculoasa povestea de viaţă a lui Jacob a început la vârsta de 3 ani, când părinţii au constatat că puştiul rezolvase singur  un puzzle de 5.000 de piese. Un an mai târziu a memorat harta Statelor Unite ale Americii şi ştia să cânte la pian, deşi nu urma nici o oră de curs. La 5 ani era capabil să numere toare frunzele dintr-un copac. Trei ani mai târziu, începea studiile universitare.
Printre hobby-urile lui Jacob se numără matematica şi astrofizica. Într-un interviu acordat  portalului de ştiri CBC News Jacob poveşteşte că a fost capabil să memoreze 200 de cifre ale numărului Pi într-o singură după-amiază. De asemenea, la vârsta de 12 ani, Jacob avea un coeficient de inteligenţă de 170, mai mare decât cel al celebrului om de ştiinţă Albert Einstein.
În anul 2012, Jacob, a emis propria sa “teorie a relativităţii”, care dacă se dovedeşte a fi corectă, potrivit lui Scott Tremaine, l-ar face pe Jacob un  posibil candidat la Premiul Nobel:  “Teoria la care el lucrează implică una dintre cele mai mari probleme din astrofizică şi fizică teoretică. Cine o va rezolvă ar putea primi Premiul Nobel.”
La 14 ani, Jacob are deja un master şi se pregăteşte pentru susţinerea lucrării de doctorat în fizică cuantică.
Jacob, el care a uimit lumea cu inteligenţa şi tenacitatea sa, continuă să fie un model şi o sursă de inspiraţie pentru mulţi pasionaţi de ştiinţe exacte, cu numeroase lucrări publicate, dar şi pentru adolescenţi din întreaga lume. Întreaga poveste spusă de mama lui Jacob, poate fi citită pe http://www.jacobbarnett.com/.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu