marți, 14 octombrie 2014

CDC anunta o rata astronomica a autismului: 1 din 68 de copii

Care este cauza incredibilei creşteri a numărului de copii cu autism in Statele Unite? Centrele pentru Controlul Bolilor au anunţat recent că 1 din 68 de copii din America are o tulburare din spectrul autismului. Acum, referitor la fiecare copil născut, 1 din 42 baieţi si 1 din 189 de fete vor suferi de autism sau vor manifesta simptome asemănătoare cu cele ale autismului, o rată care este mai mult decât dublă comparativ cu anul 2002.
Cauzele autismului sunt un subiect controversat. Unii cred că acești copii sunt înzestrați cu claritate emoțională și cu o perspicacitate pe care noi ceilalţi nu am putut-o dezvolta, dar alții văd autismul ca pe o epidemie, care poate fi rezultatul unei game de factori diferiţi.
Care sunt cauzele?
Oamenii de ştiinţă au crezut la început că autismul este o simplă problemă genetică, dar a fost dovedit că mediul contribuie în mod semnificativ la boală, la fel cu alte probleme de sănătate care sunt declanșate de expunerea la toxine, dietă şi stilul de viaţă.
Embrionii în curs de dezvoltare și copiii sunt mult mai sensibili la toxinele din mediu si la vaccinuri, de exemplu, decât sunt adulții. Sistemul hormonal poate fi dezechilibrat destul de ușor la un copil în curs de dezvoltare și perturbatorii endocrini, cum ar fi pesticidele, ierbicidele, bromurile, ftalații și adjuvanții controversaţi din vaccinuri, cum ar fi thimerosal, e probabil să constituie o cauză.
Când aceste toxine sunt expuse la radiaţii, sau când există o nutriţie săracă, plină de alimente toxice, atunci un copil în curs de dezvoltare va avea o întârziere in a-şi exprima pe deplin potențialul ADN-ului – chiar și cu gene “bune”. Adevărul este că copiii noștri sunt atacaţi din toate părțile de compuși toxici, fapt pe care guvernele noastre l-au ignorat în mod repetat, au suprimat informații cu privire la aceste lucruri sau chiar le-au încurajat cu o nepăsare oarbă.
Anul trecut, avocații din domeniu practic au implorat Congresul să facă mai multe cercetări cu privire la cauzele autismului datorită creșterii sale incredibile în frecvență, dar aceste argumente păreau să fie adresate unor surzi. 
Membri ai Congresului au criticat Institutul Naţional al Sănătăţii și Centrul de Prevenire şi Control al Bolilor pentru lipsa de cercetare, precum și pentru dezvăluirile cu privire la adevărata siguranță a vaccinurilor. Părinții cu copii care au dezvoltat autism sau manifestă simptome asemănătoare autismului sunt fermi în credința lor că vaccinurile sunt o mare parte din problema generală. Cu toate acestea, ca urmare a Legii Libertăţii de Informare, documente au fost dezvăluite în Marea Britanie, unde s-a spus o poveste diferită – că CDC și alte agenții guvernamentale știau cum că vaccinurile sunt periculoase, dar că le-au dat drumul pe piaţă oricum. Este controversat, dar merită studiat.
Aceste documente se referă la peste 30 de ani de muşamalizare cu privire la această problemă. CDC a încercat chiar să spună că unele dintre documentele solicitate sunt “inexistente.” Poate că se refereau la transparența lor pe această temă : de autism si vaccinuri.
Un posibil răspuns este că CDC știe deja care este cauza creșterii frecvenţei autismului, și ei nu doresc să dezvăluie adevărul populaţiei. 

vineri, 10 octombrie 2014

Alternative complementare pentru tratamentele utilizate in terapia autismului

Medicina alternativa complementara, cunoscuta si sub denumirea de medicina integrativa, este o abordare folosita adesea de catre familiile care au in componenta lor o persoana diagnosticata cu autism. Studiile arata ca intre 30% si 95% dintre copiii cu autism au fost tratati cu ajutorul tratamentului medical alternativ.
Medicina alternativa complementara, cunoscuta si sub denumirea de medicina integrativa, este o abordare folosita adesea de catre familiile care au in componenta lor o persoana diagnosticata cu autism. Studiile arata ca intre 30% si 95% dintre copiii cu autism au fost tratati cu ajutorul tratamentului medical alternativ. Cu toate acestea, beneficiile si siguranta acestor tratamente sunt inca prea putin cercetate, prioritare fiind terapiile traditionale si de aceea medicii si terapeutii in general considera ca este destul de dificil sa consilieze familiile care doresc sa abordeze si tratamente complementare.Multi parinti cauta singuri informatii in aceasta directie, pe internet, sau se inspira din experientele altor parinti impartasite pe diverse forumuri sau bloguri. Specialistii avertizeaza insa ca experientele altor persoane sunt individuale si ca nu pot fi luate drept repere esentiale in aplicarea unui tratament. De asemenea este important de retinut ca ceea ce functioneaza pentru o persoana s-ar putea sa nu aiba niciun rezultat pentru alta. In plus, tratamentele complementare, asa cum arata si denumirea lor, ar trebui sa fie folosite doar ca un adjuvant in terapiile validate folosite in tratarea autismului si nu sa le inlocuiasca. Adesea, din dorinta de a obtine rezultate cat mai repede, parintii investesc timp, bani, efort in tratamente despre a caror eficienta se stie inca prea putin.Printre cele mai studiate si, se pare, cele mai sigure tratamente complementare utilizate in terapia autismului se numara cateva care se afla in atentia specialistilor.
Tratamentul complementar cu melatonina
Mai mult de jumatate dintre copiii cu autism se confrunta cu tulburari ale somnului, cea mai frecventa fiind insomnia. De altfel insomnia afecteaza si foarte multi adolescenti si adulti cu autism, insa nu exista statistici foarte clare in aceasta privinta. Tulburarile de somn au un efect negativ, adesea foarte mare, accentuand simptomele generate de autism, cum ar fi comportamentul repetitiv sau incapacitatea de relationare pe plan social. De asemenea, parintii ai caror copii cu autism se confrunta cu insomnia declara ca acestea genereaza o adevarata panica in intreaga familie.Melatonina este un hormon natural care ajuta la reglarea ciclului de somn. Exista studii care arata ca suplimentele pe baza de melatonina reduc insomnia, regland somnul copiilor care sufera de autism.
Recent, un studiu pilot, realizat de Beth Malow, de la Vanderbilt University Medical School a demonstrat ca o doza de melatonina luata regulat seara ii ajuta pe copiii cu autism sa adoarma. Cei 24 de copii, cu varste intre 3 si 9 ani, care au participat la studiu, au inregistrat imbunatatiri semnificative ale reglarii somnului, insa imbunatatirea a necesitat doze diferite de melatonina (intre 1 si 6 mg). Beneficiile au fost de durata, fara efecte secundare semnificative, iar parintii au declarat ca au observant si o imbunatatire a comportamentului cotidian al copiilor, precum si o reducere semnificativa a nivelului de stres. Cercetatoarea ii sfatuieste ins ape parinti sa nu le administreze melatonina copiilor din proprie initiative, ci sa consulte mai intai un specialist. Cauzele tulburarilor de somn pot fi foarte variate si de aceea este nevoie ca melatonina sa fie recomandata de un specialist inainte de a fi administrata.
Tratamentul cu acizi grasi Omega 3
Acizii grasi sunt esentiali pentru dezvoltarea si functionarea creierului, iar acizii grasi de tip Omega 3 se numara printre cele mai populare suplimente nutritive, fiind considerate a fi si foarte sigure in ceea ce priveste efectele secundare. Actualmente exista mai multe studii care demonstreaza ca acizii grasi Omega 3 pot reduce anumite simptome ale autismului precum comportamentul repetitiv si hiperactivitatea si pot, de asemenea, sa imbunatateasca abilitatile de socializare. Un studiu pilot, finantat in 2011 de catre fundatia Autism Speaks, la care au participat 27 de copii cu varste intre 3 si 8 ani, diagnosticati cu autism si cu hiperactivitate, a relevat faptul ca in urma administrarii, timp de 12 saptamani, a unei cantitati de 1.3 grame de Omega 3 pe zi, au inregistrat o ameliorare a simptomelor (de la 0,3 puncte la 2,7 puncte conform grilei specifice de masurare a comportamentului autist).Parintii trebuie sa aiba insa in vedere ca exista diferente semnificative de calitate intre variatele tipuri de acizi grasi Omega 3 disponibile pe piata. De asemenea, nu se stie inca cu exactitate care este cantitatea optima de Omega 3 care ar trebui administrata zilnic pentru a obtine cele mai bune rezultate.
Administrarea suplimentelor nutritive
Anumite studii arata ca deficientele nutritive sunt adesea intalnite la copiii cu autism si ca ele dispar atunci cand le sunt administrate suplimente cu multivitamine. De altfel, suplimentele nutritive cu multivitamine sunt indicate pentru persoanele de orice varsta, mai ales pentru cele care nu au o dieta speciala.Un alt supliment nutritiv, injectabil, este vitamina metyl B12, despre care s-a dovedit ca amelioreaza stresul oxidativ, prezent la unii copii cu autism. De asemenea, unele studii au confirmat ca administrarea acestui supliment imbunatateste abilitatile de comunicare, comportamentul social si limbajul copiilor cu autism.Multi parinti au declarat, de asemenea, ca probioticele au un efect pozitiv asupra stresului gastrointestinal al copiilor cu autism, insa deocamdata nu exista studii care sa confirme acest lucru.
Dietele fara caseina si fara gluten
De asemenea, multi parinti ai copiilor cu autism au declarat ca au constatat imbunatatiri semnificative in comportamentul copiilor lor, ca urmare a dietelor fara casein si fara gluten. Glutenul este prezent mai ales in cereale, in timp ce caseina este o substanta prezenta in produsele lactate. Studiile, putine la numar, nu au relevat insa efecte pozitive considerabile ale unor astfel de diete. In plus, este greu de determinat lipsa caruia dintre cele doua elemente ar putea avea intr-adevar efecte benefice, pentru ca e foarte dificil de eleminat in totalitate din alimentatie ambele substante.Ceea ce este de retinut in privinta tratamentelor alternative in terapiile autiste este faptul ca ele exista si pot da rezultate, insa deocamdata evidentele sunt prea putine si domeniul in sine ramane un teritoriu pe care cercetatorii trebuie sa il exploreze indeaproape pentru a face afirmatii clare in privinta eficientei acestora.

miercuri, 8 octombrie 2014

Cresterea aportului de fier in sarcina ar putea scadea riscul de autism la copii

Administrarea suplimentelor cu fier in timpul sarcinii ar putea scadea riscul de autism la copii, este concluzia celui mai recent studiu derulat de cercetatorii americani din cadrul Universitatii California.
Studiul americanilor, publicat recent in American Journal of Epidemiology, a fost realizat cu scopul de a descoperi care este impactul carentelor nutritionale din timpul sarcinii asupra copiilor.
La finalul cercetarii, in care savantii au intervievat mai multe mame din California cu privire la suplimentele pe care le-au luat cand erau gravide, acestia au descoperit ca mamele care aveau copii autisti suferisera de insuficienta de fier in sarcina.
Aceasta descoperire i-a determinat pe cercetatori sa traga concluzia ca suplimentarea aportului de fier in timpul sarcinii este esentiala pentru combaterea riscului de autism la copii.
Desi sustin ca cercetarea trebuie aprofundata pentru a putea trage concluzia ca deficitul de fier la gravide este o cauza a autismului la copii, savantii sfatuiesc femeile insarcinate sa-si monitorizeze cu atentie nivelul de fier din organism si sa se asigure ca acesta este mereu in limite normale.

luni, 6 octombrie 2014

Tabletele, utile in terapia copiilor cu autism

Profesioniștii, dar și familiile copiilor cu autism au făcut un nou pas pentru educarea și terapia micuților care suferă de această maladie. Specialiștii au arătat că, în secolul vitezei, trebuie să se țină pasul cu noutățile din domeniu, pentru ca acești copii să se poată integra mai ușor în societate. 
Ultimele cercetări au arătat utilitatea folosirii tabletelor în terapia copiilor cu autism, cărora li se aplică metode de tratament personalizate, în scopul de a le îmbunătăți abilitățile de comunicare verbală. 
„Dacă nu ținem pasul cu ceea ce se dovedește a fi bun pentru copiii cu autism, și care dă rezultate, atunci copilul nu va avea șanse de integrare școlară și  socială pe viitor  Este foarte important să ținem pasul cu noutățile din domeniu ”, a arătat Iolanda Sztrelenczuk, membru fondator Autism Baia Mare. 
„Eu vin la centru din inimă, de două ori pe săptămână, de 4 ani. Acolo mă întâlnesc cu prietenii mei. Sunt în clasa I și imi place foarte mult să cânt. Voi deveni o cântăreață celebră”, a spus Patricia, unul dintre beneficiarii Asociației Autism Baia Mare 
În centrul de zi din Baia Mare se află în prezent 60 de copii cu autism  care așteaptă să-și croiască un viitor mai bun. 
“Am reunit anul acesta parteneri din țară și din străinătate care aduc cele mai noi abordări pentru copiii cu autism . Suntem bucuroși să avem invitați din  Statele Unite, Marea Britanie, București, Iași, Cluj, Sibiu și Brașov”, a punctat  Iolanda Sztrelenczuk. 
Evenimentul “Acceptă-mă așa cum sunt - despre abilitate și dizabilitate“, desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, a reunit medici, psihologi și terapeuți din țară și străinătate. 

Relatia incredibila dintre micuta de cinci ani bolnava de autism si pisica ei, Thula. Cum a ajutat-o sa progreseze

Relatia incredibila dintre micuta de cinci ani bolnava de autism si pisica ei, Thula. Cum a ajutat-o sa progreseze

 

Micuta din Marea Britanie a descoperit pictura ca parte a terapiei pe care o urmeaza pentru a se putea exprima mai usor, ocazie cu care mama ei a descoperit talentul incredibil pe care il are fiica ei, picturile realizate de aceasta fiind adevarate opere de arta.
Iris are un ajutorul de nadejde atunci cand vine vorba despre gasirea linistii de care are nevoie, pisica Thula fiind cea care reuseste sa o calmeze si ii este alaturi neincetat, relatia lor fiind una speciala.
"Thula o ajuta enorm pe Iris, o ajuta sa fie calma si sa depaseasca anumite momente mai tensionate, dar in acelasi timp are si un efect benefic pentru progesul in ceea ce priveste comunicare. Iris vorbeste cu ea, foloseste fraze", a marturisit mama micutei, Arabella Carter-Johnson, pentru Bored Panda. 
"Thula este prezenta la orice activitate a lui Iris. Ii ofera prietenie, intelegere si o ajuta sa interactioneze. Iris a avut o perioada in care nu ii placea sa fie spalata pe par. Am adus-o pe Thula, iar totul s-a schimbat", a explicat Arabella. 
"De cand a aparut Thula in viata ei, este mult mai activa, se implica in mai multe actiuni", a spus mama fetitei.  
 
sursa: http://www.perfecte.ro/
http://www.cursuriautism.ro/relatia-incredibila-dintre-micuta-de-cinci-ani-bolnava-de-autism-si-pisica-ei-thula-cum-a-ajutat-o-sa-progreseze.php

joi, 26 iunie 2014

Contaminarea cu pesticide creste riscul nasterii de copii cu autism si retard (studiu)

O femeie insarcinata care traieste in apropierea unei ferme unde sunt folosite pesticide intampina un risc cu 66% mai ridicat de a aduce pe lume un copil cu autism, conform unui studiu realizat la Universitatea californiana Davis, transmite AFP. Acest studiu, publicat in ultimul numar al revistei Environmental Health Perspectives, se concentreaza asupra legaturilor dintre viata intr-un mediu in care se folosesc pesticide si riscul de a aduce pe lume copii suferind de autism, dar nu evidentiaza o relatie de tip cauza-efect intre cele doua.
Autismul este o tulburare de neurodezvoltare a cărei incidență a crescut foarte mult în ultimii ani în SUA, creștere care ar putea, totuși, să fie corelată cu perfecționarea metodelor de diagnoză — în cursul anului 2000, incidența cazurilor de autism era de 1 copil la 150 de nașteri, iar în 2010 s-a ajuns la 1 copil din 68 de nașteri.
În cadrul acestui studiu, oamenii de știință au examinat datele cu privire la utilizarea pesticidelor în California în zona de reședință a 1.000 de mame care participau la un studiu despre familiile cu copii autiști.
"Am examinat unde trăiau participantele la studiu în perioada în care au fost gravide și în momentul nașterii", a explicat unul dintre autorii studiului, Irva Hertz-Picciotto, vicepreședinte al Departamentului pentru Științe și Sănătate Publică din cadrul Universității Davis.
Conform legilor californiene, fermierii trebuie să menționeze tipul de pesticide pulverizate, data pulverizării și cantitatea folosită.
"Am constatat că, de cele mai multe ori, în apropierea gospodăriilor unde s-au născut copii cu autism sau cu retard au fost folosite frecvent mai multe tipuri de pesticide". Aproximativ o treime dintre participanții la studiu trăiau pe o rază de până la 1,75 kilometri de locuri în care se folosesc pesticide.
Oamenii de știință au descoperit și faptul că riscurile de autism sunt mai ridicate în cazul în care mamele intră în contact cu substanțele pesticide în al doilea și respectiv al treilea trimestru de sarcină, dezvoltarea neurologică a fetusului fiind extrem de sensibilă la pesticide.
"Acest studiu confirmă rezultatele unei cercetări precedente care identifica existența unor legături între nașterea unor copii cu autism și expunerea mamelor, în perioada sarcinii, la o serie de produse chimice folosite în agricultură, în California", conform lui Janie Shelton, coordonatoarea noului studiu, a cărui concluzie, spune ea, este simplă: "femeile gravide trebuie să evite orice contact cu produsele chimice folosite în agricultură".

Despre observarea autismului copilului din primele 6 luni de viata

Indiciile timpurii ale autismului pot fi identificate la copiii sub sase luni, potrivit unui nou studiu. Cercetatorii americani au analizat modul in care copiii (de la nou nascuti pana la cei de 3 ani) privesc chipurile din jurul lor. Ei au descoperit la copiii cu varste cuprinse intre 2 si 6 luni, diagnosticaţi mai tarziu cu autism, dar dezvoltati initial normal, un contact vizual diminuat – semn distinctiv de autism. Un expert din Marea Britanie a declarat ca rezultatele ridica speranta posibilitatii unor interventii timpurii.
Tehnologia “urmăririi ochiului”
În cadrul studiului, cercetătorii conduşi de Şcoala de Medicină a Universităţii Atlanta, SUA – au folosit tehnologia “urmăririi ochiului” pentru a măsură modul în care copilul se uită şi răspunde la indiciile sociale. Ei au descoperit că bebeluşii de peste două luni, diagnosticaţi mai târziu cu autism, au arătat un declin constant în urmărirea interacţiunilor umane prezentate în clipuri video. Cercetătorul Dr. Warren Jones, a declarat pentru BBC News: “Acest studiu demonstrează pentru prima dată că este posibil să detectăm semne ale autismului în primele luni de viaţă. Acestea sunt primele semne de autism pe care le-am observat vreodată.” Studiul, în colaborare cu Centrul de Autism Marcus, a urmărit 59 de copii care au prezentat un risc ridicat de autism (având fraţi cu aceeaşi afecţiune), precum şi 51 de copii cu risc minim. Dr. Jones şi colegul lui, Dr. Ami Klin, i-au ţinut sub observaţie până la vârsta de 3 ani, când, în mod oficial, copiii au fost evaluaţi pentru autism. Treisprezece dintre copii (11 băieţi şi 2 fete) au fost diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autismului – o serie de tulburări, care includ autism şi sindromul Asperger.
La copiii cu autism contactul vizual este în scădere
Cercetătorii s-au îndreptat apoi înspre datele obţinute în urma “urmăririi ochilor” şi ceea ce au descoperit a fost surprinzător: “La copiii cu autism, contactul vizual este deja în scădere din primele şase luni de viaţă”, a spus Dr. Jones. “Dar, a adăugat el, acest lucru poate fi văzut doar cu ajutorul unei tehnologii sofisticate, nefiind vizibil pentru părinţi. Dacă aceştia sunt îngrijoraţi, trebuie să vorbească cu pediatrul copilului”. Dr. Deborah Riby, de la Departamentul de Psihologie la Universitatea din Durham, a declarat că studiul a oferit o introspecţie a momentului de atenţie socială atipică la copiii care ar putea să dezvolte autism: “Aceşti markeri timpurii sunt extrem de importanţi pentru noi, diagnosticând mai devreme un copil care are una dintre aceste afecţiuni – cum ar fi autismul – putem interveni şi ajuta la dezvoltarea lui”.
Cercetarea trebuie însă reprodusă la o scară mai mare
Caroline Hattersley, şef de informaţii şi consultanta la Societatea Naţională de Autism, a declarat că cercetarea a fost “bazată pe un eşantion foarte mic şi trebuie să fie reprodusă la o scară mult mai mare înainte de a concluziona. Autismul este o afecţiune foarte complexă. Dacă două persoane sunt diagnosticate cu autism, asta nu înseamnă că ele sunt identice, deci avem nevoie de o abordare holistică a diagnosticului, care să ia în considerare toate aspectele legate de comportamentul unui individ. O abordare mai cuprinzătoare permite identificarea întregului ajutor de care pacientul are nevoie. Este vital ca toţi bolnavii cu autism să aibă acces la diagnosticare, deoarece aceasta poate fi cheia pentru deblocarea ajutorului necesar care permite persoanelor aflate în această situaţie să-şi atingă potenţialul maxim.”