Dezvoltarea abilitatilor sociale pentru copiii cu autism

Unul din criteriile de baza in diagnosticarea copiiilor cu TSA este esecul realizarii  interactiunii cu cei de varsta lui, inabilitatea de a-si face prieteni. La copiii tipici conceptul de prietenie se schimba in functie de varsta, iar in ceea ce ii priveste pe copiii cu TSA este binecunoscuta inabilitatea lor de a intelege conceptul de prietenie si de a interactiona cu cei din jur.

Literatura de specialitate a investigat termenul de prietenie din perspectiva copiilor tipici și ne indică 4 nivele între prescolarul mic și adolescență: 

• Nivelul 1 (între 3 și 6 ani)

Copilul începe să înțeleagă ideea că jocurile și activitățile nu se pot întâmpla decât în interacțiune cu ceilați (prin existența unui schimb de ture). În această perioadă există o conceptualizare simplă și egocentrică asupra conceptului de prietenie, privită astfel: prieten este cel care îți dă lucruri și cel care se joacă cu tine. Tot în această etapă prietenia se poate baza și pe proximitate sau pe trăsăturile fizice, astfel când un copil de 5 ani este întrebat “De ce X este prietenul tău?“ el poate răspunde “Pentru că este vecinul meu/colegul meu de grădiniță!”. 

• Nivelul 2  (între 6 și 9 ani)

În această etapă de vârstă apare o înțelegere mai bună a conceptelor de “reciprocitate”, “interese comune” și de “ajutor”. Antipatiile sau simpatiile față de ceilalți se fac în funcție de interesele comune cu ceilalți (spre exemplu dacă le place același tip de jucării). În această etapă apare și o noutate în ceea ce privește conștientizarea  motivelor, gândurilor și a sentimentelor celorlalți. Când este întrebat “De ce X este prietenul tău?” răspunsul tipic pentru acest interval de vârstă este “pentru că vrea să ne jucăm jocul propus de mine”,  “pentru că vine la zilele mele de naștere” sau “pentru că este drăguț cu mine”. 

• Nivelul 3  (între 9 și 13 ani)

Copilul este mai conștient de opiniile altor persoane asupra lui, dar şi despre modul în care cuvintele și acțiunile lor afectează sentimentele celorlalți. Sunt mult mai atenți la ceea ce spun și la ceea ce fac, știind că pot îi pot deranja pe ceilalți. În cadrul acestei etape de vârstă, prietenia se poate baza în a împărți experiențe și interese comune, iar ajutorul devine ceva valoros față de joaca în sine. Astfel, copiii devin mai selectivi în relațiile de prietenie, poate exista chiar o diviziune de gen, iar relaţiile sunt mai trainice. Există o atenție deosebită în această perioadă și pentru calitățile personale precum încrederea, loialitatea şi capacitatea de îndeplinire a promisiunilor. Când este întrebat “De ce X este prietenul tău?” răspunsul tipic este “pentru că îmi ia apărearea în fața colegilor și pentru că mă ajută când nu știu ceva ”, “pentru că îi place să facă aceleași lucruri ca și mine”, “pentru că pot să vorbesc cu el orice și pentru că mă ascultă”. 

• Nivelul 4  (adolescență – adult)

În această etapă de vârstă apare apartenența la grup care devine mai importantă decât opțiunile părinților, apare o profundă și amplă “revelație” personală și o dorință de a fi înțeles de prieteni. Când sunt întrebați în această perioadă “De ce X este prietenul tău?” răspunsul tipic este “Pentru că gândim la fel”.

Dacă am întreba un copil cu TSA ce face un bun prieten, experiența clinică ne sugerează un răspuns comun exlusiv din lista lucrurilor pe care un prieten nu trebuie să le facă (să se certe, să împingă) ceea ce indică faptul că acești copii au experimentat experiențe negative în cadrul grupului. Știe ce un prieten nu trebuie să facă, dar nu are idee despre ce ar trebui să facă un prieten.

Jocul social cu prietenii 

Jocul social al copiilor cu TSA este imatur față de cel al altor copii de vârsta lui, prezentând și o motivare redusă în a căuta prieteni și în a demonstra gama largă de comportamente pe care noi le folosim pentru a iniția relații de prietenie.  Învățământul tradițional  oferă o mică importanță acestei abilități sociale (de a iniția prietenii) cu toate că această abilitate este valorizată de adulți și stă la baza vieții profesionale la fel ca alte abilități precum lucrul în echipă, gestionarea situațiilor conflictuale. Un studiu  recent care cerceta calitatea vieții percepută de adulții cu TSA avea o singură variabilă și anume orele petrecute cu prietenii. Acest studiu concluziona faptul că aceşti adulți valorizează și își doresc prietenia mai mult ca alte multe lucruri din viața lor, deși puțini au abilitatățile necesare pentru a menține relațiile cu diverse cunoștințe.

Punctul de plecare în dezvoltarea abilităților sociale îl reprezintă evaluarea abilităților sociale pe care copilul le are deja dezvoltate pentru a se identifica ceea ce lipsește pentru ca mai apoi aceste carențe să se transforme în obiective specifice de intervenție. Din nefericire pentru acest domeniu nu există teste standardizate cum există pentru partea de abilități cognitive, lingvistice sau motorii. Cu toate acestea, o revizuire a lecturii de specialitate ne ajută să stabilim o gamă de comportamente sociale care îi ajută pe copiii tipici să se socializeze (să își facă prieteni, să lucreze cu alți copii etc). 

Comportamentele sociale care pot reprezenta  parametric un ghidaj în dezvoltarea abilitătilor sociale pot fi:

• Abilitățile de inițiere a interacţiunii – cum un copil se integrează într-un grup de copii  și cum îi acceptă pe ceilați în jocul lui.
• Abilitățile de ajutorare a celorlalţi – recunoaște când și cum poate să ajute, la fel cum cere celorlalți ajutorul atunci când are nevoie. 
• Abilitatea de a oferi laude - știe să ofere complimente în moment oportune și știe cum să răspundă atunci când primește complimente. 
• Abilitatea de a accepta recomandărilor/sugestiilor celorlalți - știe să introducă în activitățile proprii recomandările celorlalți. 
• Abilitățile de gestionarea a conflictelor – acceptă și rezolvă fără agresivitate situațiile în care este contrazis sau confruntat de ceilalți. 
• Abilitățile de observare și concentrare – observă cu regularitate persoanele din jur pentru a le urmări limbajul corporal și pentru a stabili cât se implică în activități. Este atent ca limbajul corporal propriu să indice interes față de interlocutorul lui.
• Abilitățile de empatie - știe ce comentarii și ce comportamente să manifeste pentru a raspunde adecvat celor din jur, ținând cont de emoțiile acestora.
• Abilitățile de evitare sau de încheiere - știe care sunt comportamentele sau comentariile necesare pentru a menține sau finaliza o activitate.

Următorul pas este utilizarea strategiilor cognitive și comportamentale pentru a menține și a îmbunătăți abilitățile sociale de a iniția relaţii de prietenie. Dacă abilitățile menționate mai sus există deja în repertoriul copilului, este necesar ca acestea să fie identificate comportamental, valorizate și recompensate. Unii autori menţionează că şi feedback-ul oferit de copii în timpul activităților este foarte important în dezvoltarea și menținerea abilităților de interacțiune. De asemenea este important ca jocul social al copilului să fie observat de către adult pentru a identifica și valoriza comportamentele sociale adecvate pe care copilul le manifestă fără să le dea o importanță majoră în relație cu ceilalți sau pentru a interveni și a-l ajuta pe copil atunci când acesta nu știe să răspundă în anumite situații. Acestea sunt  tehnici comportamentale clasice: promptarea copilului (ajutorul oferit de către adult), modelarea și recompensarea.

Copiii cu TSA pot învăța comportamentul social pe care să îl manifeste într-o anumită situație, dar le este mai greu să înțeleagă de ce este necesar să manifeste acel comportament. Astfel, ei au nevoie să învețe la fel de mult teoria ca și practica. Din acest motiv nu toate programele de dezvoltare a abilităților sociale se pot aplica și pentru copii cu TSA ținând cont de particularitățile acestora în ceea ce privește Teoria Minţii, capacitatea de relatare (descrierea experienţelor) și funcțiile executive. Cu toate acestea poveștile sociale pot fi folosite pentru a ajuta acești copii să achiziționeze mecanismele cognitive necesare dezvoltării abilităților sociale.

Mai jos găsiți două exemple de povești sociale care îi poate ajuta pe copii să înţeleagă importanța oferirii ajutorului în relația de prietenie. Acestea pot fi foarte utile dacă sunt însoțite și de imagini sugestive.

1. Uneori copiii mă ajută

Uneori copiii mă ajută. O fac pentru că sunt amabili. Ieri am greșit 3 probleme de matematică. Colega mea Ana a venit lângă mine și mi-a spus “Am să te ajut eu să le rezolvi”. Ajutorul ei  m-a facut să mă simt mai liniștită.

În prima zi de școală Mihai mi-a arătat care este banca în care voi sta. A făcut asta ca să mă ajute. 

Mereu când ceilalți mă ajut eu le spun: “Mulțumesc!”

2. Cum pot să îmi  ajut colegii de clasă?

Numele meu este Maria. Uneori copii mă ajută. A oferi ajutorul este ceva drăguț și prietenesc. Multor copii le place să fie ajutați. Eu pot să învăț să ajut alți copii. 

Uneori copiii cer ajutorul. Cineva poate întreba “Știe cineva ce zi este astăzi?”, “La ce pagină suntem?” sau orice alt lucru. Răspunzându-i la aceste întrebări înseamnă că îl ajuți. Dacă eu știu răspunsul la întrebare, îi spun. Dacă nu știu răspunsul îl pot ajuta  pe copil să îl găsească. 

Dacă un copil se ridică din bancă şi se uită sub bancă sau în bacă, este posibil să caute ceva. Eu îi pot oferi ajutorul meu spunându-i “Ai pierdut ceva? Pot să te ajut să cauţi?”.

Există multe forme în care putem să ajutăm. Aceasta este lista cu posibilitațile mele de ai ajuta pe ceilalți.

Copiiilor le place sa fie ajutați.

Pentru ședințele individuale cu adolescenţii şi adulţii, obiectivele importante pentru grupurile de suport ar putea fi:

• recunoaşterea situaţiilor în care cineva pare prietenos dar care în realitate profită de inocenţa socială
• modalităţi de recunoaştere şi de răspuns pe care persoanele cu diferite tipuri de personalitate le au.

Important este să înveţe să identifice motivele ascunse, să caute o a doua opinie şi să înveţe cum să facă faţă unor situaţii de abuz. Este necesar să înveţe şi strategii de menţinere a unei prietenii, să facă faţă unei perioade de tristeţe când o prietenie nu este împărtăşită sau când se încheie o relaţie de prietenie.

Autorii în literatura de specialitate ne semnalează faptul că persoanele cu TSA au inabilitatea de a recunoaşte şi descrie caracteristicile personale sau ale celorlaţi.  Când sunt întrebaţi ”ce tip de persoana este... ?” răspunsurile lor sunt predominant descriptive asupra caracteristicilor fizice, precum statura sau asupra ocupaţiei lui – este profesor.  Acestor copii le lipseşte un lexic  amplu în descrierea caracteristicelor. Când sunt enumerate caracteristile personale, ei au un răspuns comun precum „bun”/”rău”.  Există și copii care pot „citi” rapid caracterul unei persoane și își pot adapta comportamentul în funcție de el.  

Este important și necesar să îi ajutăm pe copiii cu TSA să se înțeleagă şi să se cunoască pentru ca mai târziu să recunoască tipul de persoană cu care ar putea să inițieze și să mențină o relație de prietenie.

sursa: http://www.parintibuni.ro/; http://www.cursuriautism.ro/dezvoltarea-abilitatilor-sociale-pentru-copiii-cu-autism.php