duminică, 25 octombrie 2015

Autism: Cresterea nr de cazuri, doar o problema de semantica

Autism: un diagnostic aplicat tot mai des copiilor americani. Practic, cresterea numarului de cazuri de autism diagnosticate este in ultimii ani foarte insemnata in Statele Unite si nu a putut scapa atentiei mass-media si cercetatorilor.
Un recent studiu realizat de o echipa de cercetatori de la Penn State University avanseaza ipoteza ca atat de multi copii sunt diagnosticati cu autism nu pentru ca ar exista o simptomatologie exploziva a autismului, ci mai degraba pentru ca sunt, pur si simplu, clasificati si diagnosticati dupa seturi diferite de criterii.
Astfel, un procent de 97% din cresterea numarului de cazuri de autism la copii inregistrate intre anii 2000-2010 ar putea fi reevaluat, cel putin pentru copiii mai mari. In linii mari si pentru toate categoriile de varsta, doua treimi din aceasta crestere a numarului de cazuri de autism s-ar datora reclasificarii diagnostice, observa cercetatorii in American Journal of Medical Genetics.
Centrul de Control si Preventie a Maladiilor din Statele Unite a consemnat o uluitoare crestere cu 30% a diagnosticelor de autism printre copiii de 8 ani intre anii 2008 si 2010, ceea ce inseamna un caz de autism la 68 de copii (fata de un caz de autism la 88 de copii in 2008).
Santhosh Girirajan, asistent universitar in biochimie, biologie moleculara si antropologie la Penn State, a examinat, impreuna cu colegii sai, datele statistice din domeniul educatiei speciale pentru 11 ani, fiecare an insemnand mai mult de 6 milioane de copii. Ei au aflat astfel ca sporirea numarului de cazuri de autism corespunde unei descresteri aproape egale a numarului cazurilor de copii diagnosticati cu alte dizabilitati intelectuale, asociate adesea autismului. Ceea ce ar sugera faptul ca personalul din educatia speciala, doctorii si alti specialisti in medicina au optat sa desemneze mai multe conditii clinice ca autism.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu