luni, 19 octombrie 2015

Test pt depistarea autismului - Mirosul tradeaza boala


Un studiu recent realizat la Institutul Weizmann, in cadrul caruia au fost testati 36 de copii, a aratat ca, in timp ce copiii fara aceasta boala inspirau cu mult mai putina profunzime atunci cand erau expusi unor mirosuri neplacute, cum ar fi cel de peste stricat, cei diagnosticati cu autism inspirau la fel de profund in toate cazurile.
Practic, nu reactionau diferit odata expusi acestui miros, in niciun caz altfel decat atunci cand simteau izul unor trandafiri, relateaza BBC.
In timp ce reactionau sau nu la diferite mirosuri, creierul lor era monitorizat. Un astfel de test poate fi facut si inainte de doi ani, varsta la care in mod normal se pune diagnosticul. Aceasta afectiune apare la unul din 160 de copii, la nivel global.
"E frapant si surprinzator intr-o oarecare masura", a declarat Liron Rozenkrantz, unul dintre cercetatorii implicati in studiu.
Echipa din care face parte a pus la punct un test care detecteaza autismul cu o acuratete de 81%. Studiul a aratat ca pe masura ce simptomele sunt mai severe, cu atat mai profund inhaleaza copiii mirosurile neplacute.
Avantajul acestui test este acela ca nu se bazeaza pe capacitatea copilului de a comunica.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu