marți, 5 ianuarie 2016

Solutii IT pentru persoane cu dizabilitati, dezvoltate de specialisti clujeni, castigatoare ale unor premii in Olanda


Doua aplicatii software realizate de IT-istii unei firme clujene au castigat premii la Computable Awards Olanda.
Potrivit unui comunicat de presă transmis joi AGERPRES, Revista Computable (platforma de informare pentru specialiștii din industria ITC din Olanda) premiază în fiecare an cele mai inovative și creative aplicații care au impact asupra societății. Cele două proiecte desemnate câștigătoare se referă la crearea unei soluții pentru persoanele cu dizabilități, respectiv sindrom Down și autism.
'În acest an, Yonder a avut bucuria ca patru aplicații ale unor firme olandeze, dezvoltate practic în România, să fie nominalizate pentru premii. Este vorba despre LARS (educație), Quli (sănătate), Port of Roterdam (entreprise) și iGeboorte (administrații locale). LARS si Quli au câștigat categoriile la care au fost nominalizate — Proiectul anului în educație și respectiv Proiectul anului în sănătate', se arată în comunicat.
LARS a fost dezvoltat de specialiștii companiei Yonder din Iași și Cluj.
Potrivit directorului de comunicare al firmei, Mihaela Roșca, aplicația a apărut ca răspuns la o nevoie reală, Lars fiind numele real al unui băiețel olandez care are sindrom Down și care merge la o școală specială.
'În mod normal, Lars merge la școală într-un autobuz special, dar de multe ori părinții îl duc și îl iau de la școală ei înșiși. Aplicația face posibilă interacțiunea între părinții copiilor aflați în aceeași situație, astfel încât aceștia să poată transporta la școală și apoi acasă mai mulți copii pe care să îi ia de pe traseu. O aplicație care crește eficiența, auto-sustenabilitatea și implicarea cetățenilor în rezolvarea propriilor probleme', a explicat Roșca.
Al doilea premiu a fost câștigat de Quli, la categoria Proiectul anului in sănătate. Portalul de servicii medicale Quli este o aplicație realizată pentru o companie olandeză de produse software. O prescurtare de la 'Quality of Life', programul este destinat pacienților cu probleme de sănătate sau nevoi speciale, dar și celor care vor să își monitorizeze starea de sănătate.
'Utilizatorul are aici la îndemână, online, o fișă medicală accesibilă oricând și poate crea o 'rețea' de familie, prieteni și medici cu care să împărtășească informațiile privitoare la propria sănătate, cu accent pe păstrarea intimității sale. Quli îi ajută pe pacienți, în special pe cei cu nevoi speciale (exemplu — autism) să aibă o viață cât mai independentă și să prevină bolile printr-un stil de viață sănătos, crescând calitatea vieții și reducând și presiunea pusă pe sistemul de asigurări de sănătate', a explicat Mihaela Roșca.
Potrivit sursei citate, Computable Awards este cea mai prestigioasă competiție de specialitate din Olanda și răsplătește proiectele considerate de succes, inovatoare și sustenabile. Acordate de cea mai mare revistă de IT, Computable, premiile sunt decise pe baza voturilor unui juriu format din specialiști, alături de un vot public.
Yonder este furnizor de servicii software, care deservește companii de produse software din Europa de Vest și din Olanda și face parte din Total Specific Solutions Group (TSS). Compania are în prezent 260 de angajați în România, dintre care 200 în centrul de dezvoltare de la Cluj, iar 60 la Iași.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu